Clasic în afara competiției
Oamenii au grijă de mâini și unghii încă din vremuri imemoriale. În urmă cu trei mii de ani, modele din Egiptul antic și China au efectuat proceduri pentru îngrijirea și designul decorativ al unghiilor. Cu toate acestea, istoria celei mai populare metode - manichiura tăiată - datează din 1830, când medicul european Dr. Zittts a început să folosească unelte metalice pentru foarfece și pielea din jurul lor: foarfeca și copita. Acest lucru a fost realizat nu din motive estetice, ci pentru prevenirea bolilor de piele.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, „metoda Zittz” a depășit cadrul profesional al practicii medicale, dar și dincolo de cadrul geografic - manichiura tăiată a devenit o procedură populară în rândul femeilor din Europa și America. De-a lungul anilor, dezvoltarea artei manichiurii mondiale, metodele mai delicate au înlocuit „marginea” radicală. În Rusia, clasicii rămân fără egal, așa că nu este surprinzător faptul că, în Occident, manichiurile tăiate sunt adesea numite „rusești”.
Secretul popularității manichiurii cu margini clasice este simplu: o procedură simplă cu ajutorul unui set de instrumente elementare este capabilă să aducă cuie de orice grad de (un) îngrijire în ordine completă într-un timp scurt. În același timp, o serie de riscuri sunt asociate cu tehnologia manichiurii tăiate, care poate fi evitată numai dacă se respectă cu strictețe regulile.
Principala caracteristică a manichiurii clasice, care o distinge de alte tipuri, este metoda de prelucrare a cuticulelor - un strat subțire de piele moartă care acoperă baza unghiei este tăiat cu forcepsuri speciale pentru manichiură după înmuierea pielii în apă caldă. Cu o abilitate insuficientă, există o probabilitate ridicată de deteriorare a pielii, ceea ce poate duce la consecințe neplăcute: de la formarea ghimpelor până la infecții și încălcări ale creșterii unghiei. De aceea, manichiura circumcisă ar trebui să fie făcută doar de un maestru calificat, cu ajutorul unor instrumente profesionale care au suferit o dezinfectare completă. Dacă vă pasă nu doar aspectul, ci și sănătatea unghiilor, faceți o regulă să vizitați regulat un salon de unghii. Procedura standard a unei manichiuri clasice realizate de maestru durează de la 40 la 60 de minute, astfel încât o vizită la salon se va încadra cu ușurință în programul dvs. pentru săptămână.
Ca oricare alta, o manichiură clasică începe cu pregătirea mâinilor și a unghiilor: lacul de unghii vechi trebuie îndepărtat de pe unghii cu îndepărtarea lacurilor de unghii, spălați-vă mâinile cu săpun antibacterian și folosiți o perie pentru a curăța unghiile.
Uscați-vă unghiile și reglați lungimea și forma. În mod ideal, acest lucru se realizează numai prin depunere. În primul rând, un fișier grosier pentru unghii este folosit pe o bază de carton sau plastic, cu o acoperire „minerală” cu granulație fină (nu mai mult de 100 de granule), apoi, pentru lustruirea marginilor unghiilor, un fișier delicat de sticlă sau ceramică. Cu toate acestea, dacă este necesară reducerea considerabilă a lungimii unghiilor, instrumentele de tăiere nu pot fi dispensate. În acest caz, este important ca foarfecele sau sfarcurile de manichiură cu care stăpânul își taie unghiile să fie de înaltă calitate și ascuțite. O unealtă contondentă nu taie, dar aplatizează placa de unghii, mutând straturile unele față de altele - aceasta este plină de delaminarea unghiilor.
O etapă importantă în manichiura clasică este baia de mâini. Agenții keratolitici se adaugă în apa caldă, care ajută la înmuierea pielii aspre din jurul unghiilor. Pentru a întări unghiile subțiri sau fragile, în soluție se adaugă sare de mare, iar diverse uleiuri și extracte din plante sunt folosite pentru a hidrata și a hrăni. Sărurile speciale de baie pentru manichiură pot conține suplimente hrănitoare, albire, curățare, hidratare, calmare și alte ingrediente „care îi pasă”. Adăugarea săpunului în apă este comună, dar nedorită: o soluție alcalină usucă pielea și unghiile. Este posibil să se pregătească o cuticule pentru prelucrare chiar și fără „proceduri de apă”, se aplică direct pe zonele îngroșate ale pielii și îmbătrânesc timp de câteva minute.
Momentul cheie al manichiurii tăiate, el este și cel mai responsabil, este îndepărtarea mecanică a cuticulei cu ajutorul pensetei de manichiură. Întrucât există riscul de rănire a pielii (care este redusă la zero cu profesionalismul ridicat al stăpânului), trebuie respectate standardele de siguranță. Mâinile clientului și ale maestrului sunt tratate cu un antiseptic care poate fi adăugat la baia de manichiură. Instrumentele trebuie să fie de înaltă calitate, ascuțite și bine igienizate. Pe masă trebuie pregătit peroxid de hidrogen și ulei de vindecare a rănilor.
În plus, este necesar să stăpâniți perfect tehnica de îndepărtare a cuticulei: calitatea rezultatului, care se manifestă la 3-4 zile după manichiură, depinde de acuratețea mișcărilor maestrului. O tehnică ideală pentru îndepărtarea cuticulelor atraumatice este „metoda de colț” dezvoltată de specialistul rus Vitaly Solomonov. Tehnologia simplă și eficientă din ultimii ani a fost utilizată pe scară largă în lume. Rezumă toată experiența acumulată a manichiurii tivite și elimină greșelile comune care strică reputația metodei clasice.
Cuticulul înmuiat este separat de suprafața unghiei cu o chiuretă metalică și îi conferă o poziție verticală maximă. Sfarcurile de manichiura fac o cuticula de ghidare la rola dreapta a unghiilor, în timp ce călcâiul sfarcurilor trebuie așezat la un unghi de 40-50 grade față de linia cuticulelor. În secțiunile ulterioare, unghiul de înclinare a sfârcurilor scade treptat până la zero grade în regiunea axei centrale a unghiei și crește treptat până la 40-50 de grade până la rola de unghie stângă. În acest caz, ramura inferioară a sfârcurilor este adiacentă la suprafața unghiei, alunecând de-a lungul acesteia, iar cea superioară este presată împotriva ei. Astfel, se obține o tăietură îngrijită, nu este o „ciupire” a cuticulei, daunele țesuturilor vii sunt excluse și, prin urmare, este prevenit riscul de arsuri și răniri.
Imediat după îndepărtarea cuticulei, trebuie aplicat un ulei special pentru cuticule. Acest lucru previne evaporarea intensă a umidității dintr-o tăietură proaspătă și joacă temporar un rol de barieră a cuticulei îndepărtate, împiedicând pătrunderea contaminanților în epiteliul neprotejat.
La sfârșitul unei manichiuri clasice, se aplică un produs hidratant sau ulei hrănitor pe mâini și unghii și se face masajul mâinilor și degetelor. După îndepărtarea cuticulei, partea vie a unghiei devine disponibilă, în care are loc divizarea și creșterea celulelor - rădăcina și matricea unghiei. Prin urmare, zona deschisă de încolțire a plăcii de unghii în acest stadiu absoarbe bine substanțele nutritive frecate. Această procedură îmbunătățește microcircularea sângelui și favorizează alimentația intensă a pielii și regenerarea.
Manichiura tăiată este considerată o metodă radicală de îngrijire a unghiilor și are mulți adversari. Dacă starea unghiilor permite, se recomandă utilizarea metodelor „sigure”, cum ar fi manichiura europeană sau hardware, dacă este posibil. Unii maeștri practică manichiura clasică doar ca „ambulanță” până la unghii, în cazurile în care manichiura nu a fost făcută mult timp (sau niciodată). Adesea, elementele de manichiură tunsă sunt combinate cu alte proceduri, de exemplu, după o manichiură europeană, o cuticula stângace și barbă sunt tăiate cu pensete, pe care metodele de îngrijire blândă nu sunt capabile să le facă față. Cu toate acestea, în practică, manichiura clasică este indispensabilă pentru persoanele cu cuticule cu creștere rapidă și groasă, predispuse la îngroșarea severă și la formarea de barbă.
Sub rezerva tuturor condițiilor necesare, o manichiură cu margini clasice nu este mai periculoasă decât orice alt tip de manichiură și creează, de asemenea, un efect igienic și estetic de neegalat. Prin urmare, sfatul principal: fii atent la alegerea salonului și a maestrului, în care ai încredere în mâinile tale.